Acum 20 de ani se întâmpla din când în când sã auzi mergând pe stradã un fir de sunete metalizate de cutia unui radiou portabil. De multe ori mi s-au pãrut ciudate personajele care se plimbau așa, tam nesam cu tranzistoru dupã ele. Erau pe stradã și asculatau atent cine știe ce buletin de știri sau meci de fotbal, pluteau semi-obscur pe acorduri de muzici, etc, etc.
Îmi amintesc pânã și faptul cã, la un moment dat, aveam și eu un astfel de aparat dar nu am îndrãznit niciodatã sã îl scot la plimbare prin oraș. L-am scos în schimb la aer curat, când mergeam la pãdure sau în plimbãri pe dealurile din jurul orașului. Era un radio rusesc, butucãnos, pãpa o baterie mare de 9 volți în câteva ore prinzând doar unde medii și scurte. Nu prea mã întâlneam eu cu multã lume pe acolo pe unde mergeam și sper cã cei cu care mã întâlneam nu mã clasificau drept ciudaț așa cum fac eu cu ceilalți purtãtori de tranzistor.
Semenii mei purtãtori de tranzistor pãreau a fi tipi ușor disociați, purtãtori ai unei legãturi cu o altã lume și deci, ușor retrași din cotidian sau, cine știe, poate chiar legați de alte universuri cotidiene situate la sute de kilometrii distanțã. Nu prea erau tineri printre ei... în majoritate erau persoane în vârstã, tipul acela de pensionari cu ascendențã spre tehnicã și informare cãrora le place întotdeauna sã șurubãreascã ceva, sã știe ce apare nou, sã rãtãceascã zile întregi prin sertare pline de tot felul de piese inutile. Mai gãseai și câte un copil care, fie din plictis, fie din tot felul de alte motive personale avea aplecații spre interceptarea undelor eterice. Unul din ãștia cred cã eram și eu.
Vremurile au trecut, tehnica a evoluat și acum se poartã telefoanele cântãtoare. În locul purtãtorului de tranzistor întâlnești acum prin oraș pâlcuri pâlcuri de bãieți ce se fălesc cu tot felul de celulare cu "blutut" din care rãzbat aproape întotdeauna acorduri dizarmonice orientale. Se cântã "pe la spate" despre "bani, dușmani" și alte acareturi (bãuturã, femei, etc). De multe ori mã întreb ce mecanism intim deține un astfel de bãiat care merge pe stradã singur cu maneaua lui. Auzi întâi scãlâmbãiala și apoi își face intrarea individu'. El e mijto, are tricou cu "puta madre" și 10 mega în memorie, suficient pentru douã, poate chiar trei manele strâmtorate. bine, asta în telefon cãci prin cãpșor memoria tre sã fie drastic mai micã devreme ce are nevoie de un dispozitiv extern pentru a-i aminti constant acordurile mult iubite. Luat singur pare inofensiv, pãșește hotãrât înainte alãturi de solista care dorește întotdeauna sã fie activatã pe dinapoi cã, de', doar așa vor fetele toate, nu prea are treabã cu nimeni, îti aruncã o privire superioarã de meloman convins și cam asta e totul.
Situația se schimbã însã când se adunã câte un grup de astfel de melomani. În acele momente de avânt cultural se schimbã vehement impresii introduse aproape întotdeauna de apelative de genu' "Bãããã" și punctate cu semne ortografice din registrul "bãgami-aș", "dați-aș" , etc, etc, etc Pe acest fond de profundã comunicare interumanã se stabilește și o rețea localã de comunicare intercelularã. De obicei bucãțile noi de melodii proaspãt "dounlodate cu disiu' " își iau zboru pe calea blututului sau, în cazul amãrãștenilor a infraroșului spre alte aparate care le așteaptã, nerãbdãtoare, pentru a le emite întru plãcerea celor din jur. Se întâmplã adesea sã nu îți dai seama cine urlã mai tare la astfel de reuniuni - aparatele sau oamenii, și, de multe ori, nu prea conteazã unde au loc întâlnirile. Sunt frecvente în autobuze unde poți auzi chiar și 4 aparate întrecându-se concomitent în repertoriu. Le mai întâlnești în jurul școlilor, în recreații, dupã școalã, în jurul barurilor de lângã școalã, în jurul sãlilor de jocuri mecanice și, de obicei mai spre seara, de ce nu, în fața alimentãrii de cartier de la parterul scãrii de bloc, bineînțeles cu varianta interiorului scãrii în cazul unor condiții meteo nefavorabile.
A dispărut încet încet și misterul distanțelor eterice, și nerăbdarea așteptării după o emisiune difuzată pe unde scurte, și etapa de fotbal transmisă simultan de pe 9 stadioane și ascultată aproape oriunde (de la băncuța din fața blocului unde erau informați vecinii la băncuța de pe stadion unde erau inteconectate galeriile).
Au apărut din ce în ce mai des mijto'urile aberate de mârlani, burțile păroase în tricouri mulate de nylon, scălâmbăielile din ce în ce mai disperate pe "muzici" din ce în ce mai deșirate, celularele din ce în ce mai performante poluând atmosfera cu sunete din ce în ce mai primitive.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu