Intâmplări la castel

De faptul că statul român s-a horărât aşa, tam-nesam să returneze castelu Bran unor occidentali cu sânge albastru ce se rup în blazoane de familii regale nu ne mai revoltăm acuma. Ce rost ar mai avea... am dat noi şi petrolu din mare, ăla pe care încă nici măcar nu îl aveam, cum să nu dăm aşa de-a moca unu din puţinele locuri din ţara asta care mai atrag turişti străini. Un mizilic de clădire, colo, vreo 25 de milioane de parai.... e adevărat că fusese donat statului român de Regina Maria, dar, dacă tot e o afacere bună, se pare că urmaşii venerabilei doamne îl vor înapoi şi atunci noi, inevbitabil îl redăm, că doar ce era să facem, să îl păstrăm??? Doamne ferește!


Nu mă apuc acuma să laud castelu (l-am vizitat în vara lui 2008 şi n-am căzut pe spate de impresii, de fapt am rămas mult mai impresionat de cetatea Râşnovului), nici nu-mi detonez mămăliga proletară împotriva Habsburgilor cotropitori. Alte lucruri mă împig îmi revărs frustrarea-n rândurile astea.

Vasăzică la ştirile de la toate posturile importante de teveu din Rromanika apar, printre pensionara porno şi alţi 4 alcoolici prinşi în stare exaltată la volan, nişte personaje aterizate din saloanele cu pretenţii ale ocţidentului. Trecuţi de prima tinereţe, grizonaţi şi cu un aer de blândeţe autosuficientă dată de canditatea incomensurabilă de titluri nobiliare ce le acoperă cocoaşa, indivizii păşesc cu graţie pe iarba din faţa castelului Bran controlându-şi cu nobleţe consternarea.

Au venit cu mult elan să se bucure de aerul medieval al castelului reîntors pe bună dreptate în mâinile nobile ale familiei de la care fusese smuls abuziv şi total nedrept în momentul în care una din strămoaşe se apucase să facă pe mărinimoasa şi să îl doneze statului român şi acum abia aşteptau să îşi facă vreo 2 ochiuri în bucătăria aia veche, stil ludovic al paişpelea, după care să joace o şeptică în sugfragerie, unde, dintr-un simţ al aventurii ieşit din comun pentru societatea lor, ar accepta chiar să se aşeze la mesele alea bădărane cioplite acu 200 de ani de vreun localnic cu pretenţii de tâmplar. Toată această excursie s-ar termina bineînţeles în dormitor unde, unele licăriri ale venerabilei tinereţi a cuplului regal ar duce inevitabil la satisfacerea nevoilor umane fireşti bineânţeles cu respectarea tuturor regulilor impuse în astfel de cazuri de eticheta de la cur(te). Bineînţeles că la aprinderea acelor licăriri de tinereţe ar contribui destul de mult patul masiv şi antic din budoar, existând toate şansele ca preţul mobilierului sculptat din lemn masiv să producă anumite efecte asupra unui anumit stindard al principelui care, poate şi din pricina vremurilor tulburi prin care trece monarhia în zilele noastre, vai, nu a mai avut demult o consistenţă asemănătoare cu cea a piciorului de tron.

Cu toate acestea însă, pe feţele înnobilate se citeşte o adâncă deznădejde mărutisită cu destulă autosuficienţă tuturor fătucilor de pe la televiziuni care se pot nimeri prin preajmă. Închipuiţi-vă dumneavoastră doamnelor şi domnilor privitori că în această comoară de castel nu mai există mobilă. Această situaţie a determinat o concentrare neobişnuită a sângelui albastru în obrajii fini ai familiei regale. ... Să vii aici cu cele mai bune intenţii şi să nu mai găseşti picior de scaun în tot castelu !!!... şi uite domnule că, fără şifoniere, parcă nu mai are acel aer de castel!!!

Apoi la ştiri apar şi potlogarii de la ministerul (in)culturii care anunţă foarte mândrii faptul că luaseră decizia să depoziteze tot mobilierul preţios pe la muzeele din preajmă. No bun, acum ne-am liniştit şi mai mai că ne pare rău că nu se gândiseră înainte să depoziteze tot aşa întreg castelu, bucată cu bucată, înainte de a-l retroceda cu atâta generozitate. Cât despre prinţişori şi mobilele lor, mai mai că mă aştept să-i întâlnesc la o partidă aristocratică de shopping desfăşurată conform tuturor regulilor date de eticheta de la curte prin magazine de gen Metro sau Ikea.