Amintiri

Nu ți-am cerut vreodată să-mi spui ce nu a fost
Și să îmi scalzi privirea în vise fără rost...

Nu ți-am atins vreodată cu umbra unui gând
Statuia ta clădită din apă și pământ...

Nici roua înblînzită a ochilor tăi mari
Nu am cristalizat-o-n esențe de ghețari.

Mi-aș fi dorit! Și totuși, din cioburi de trăiri,
ne mai zâmbesc petale-nlemnite-n amintiri.