Mesaj de necitit - depresia de primăvară

Deşi vremea de afară e pe dos calendarul protestează şi susţine morţiş că ar fi venit primăvara. Deocamdată e anotimpul epidemiilor. Toată lumea e răcită, peste tot se aud strănuturi şi nasuri înfundate. Soarele parcă a uitat de noi şi, cum spunea Păunescu într-o frumoasă poezie, suntem reci într-o iarnă veşnică.

Cam în perioada asta în fiecare primăvară mă apucă depresia mea de sezon. E o depresie oarecum atipică. Câteodată nu are nici un factor determinant extern, apare aşa, pur sşi simplui, săltând din câteva acorduri muzicale sau dezvelindu-se cu o pagină remarcabilă de carte. Cad aşa, ca un pui de gostat anemic într-o stare molâie şi stau acolo, uneori câteva zile, alteori câteva săptămâni. În exterior nu se vede mare lucru (mai fac o glumă, mai râd de alţii, mai zâmbesc la soare, etc). Dar pe dinlăuntru e altceva .... sunt altceva ... sunt altcineva.

Ce e mai rău e că în perioada asta sunt o persoană total antisocială. De fapt şi rândurile astea sunt scrise sub adăpostul ideii conform căreia nu le va citi nimeni cunoscut. Nu puţini au fost prietenii pe care i-am pierdut în astfel de episoade şi, uneori mă gândesc la cât de bogată ar fi fost viaţa mea acum dacă ... Mă retrag în colţul meu ascuns, îmi ling sau îmi preţuiiesc rănile şi vieţuiesc aşa, fără punct cardinal, prins în automatismele de zi cu zi. Cam asta e depresia mea. Iar eu ajung - fie şi aşa, în puseuri - să o preţuiesc, să o respir, să îmi înfăşor viaţa în ea.

E o senzatie tare ciudată de vid întrezărit, de nimic, de durere apăsată înlăuntru. Fiecare din noi suferă la un moment dat sau altul dar ceea ec mă scoate pe mine din cotidian e cfaptul că eu sufăr programat, odată la câteva luni, dfin propriul meu abis intern.

În perioada asta trec prin aşa ceva şi sper să nu postez pe aci tâmpenii de deprimat (deşi se pare că deja o fac). Ştiu sigur că în câteva zile o sa încep treptat să iubesc din nou lumea din jurul meu, începând cu lucruri banale precum un refren de melodie, o secvenţă de film sau o fărâmă de senin surprinsă într+o privire trecătoare de pe stradă şi ajungânnd treptat şi inevitabil la aceea linişte albastră ce înveleşte starea mea de veghe.